Cheile Mănăstirii

Cheile Mănăstirii
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Imagine din chei
Imagine din chei
Harta locului unde se află Cheile Mănăstirii
Harta locului unde se află Cheile Mănăstirii
Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția Județul Alba
 România
Cel mai apropiat orașBaia de Arieș
Valea Mănăstirii (sat)
Coordonate46°18′06″N 23°30′49″E () / 46.30167°N 23.51361°E[1]
Suprafață15 ha
Înființare2000
AdministratorGAL MMTMM[2]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Cheile Mănăstirii alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului Alba[3].

Localizare

Aria naturală se află în partea central-estică a Munților Trascău (1250 m), în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunelor Râmeț (satul Valea Mănăstirii) și Stremț (satul Fața Pietrii).

Descriere

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate[4] și are o suprafață de 15 ha[5].

Aria protejată este inclusă în situl de importanță comunitară - Trascău[6] și reprezintă un peisaj pitoresc, înscris în calcare, care conservă totodată o serie de plante rare.

Flora rezervației are în componență arbori și arbusti cu specii de fag (Fagus sylvatica), gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), mesteacăn (Betula pendula), alun (Corylus avellana), păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa), măceș (Rosa canina) sau mur (Rubus fruticosus).

La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii floristice de stâncărie și pajiște; printre care: garofiță albă de stânci (Dianthus spiculifolius), iarba-surzilor (Saxifraga paniculata), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), căldărușă (Aquilegia nigricans ssp. subscaposa), sisinei (Pulsatilla patens), garoafă de munte (Dianthus petraeus ssp. spiculifolius), toporaș galben de munte (Viola biflora), coada-iepurelui (cu specii de: Sesleria heufleriana și Sesleria rigida), iarba câmpului (Agrostis tenuis), rugină (Juncus conglomeratus) sau păiuș (Festuca pallens)[7].

Căi de acces

Pe DC 78 modernizat din Teiuș, până la Mănăstirea Râmeț, sau pe DJ 107 J din Aiud până în localitatea Râmeț, de unde se coboară pe o potecă în Valea Geoagiului, la Mănăstirea Râmeț.

Monumente și atracții turistice

În vecinătatea rezervației naturale se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:

Mănăstirea Râmeț
  • Mănăstirea Râmeț din Valea Mănăstirii, construcție sec. XIV - XVIII, monument istoric (cod LMI AB-II-a-A-00386).
  • Biserica "Nașterea Precistei" și "Izvorul Tămăduirii" a mănăstirii Râmeț, construcție secolul al XIV-lea, monument istoric (cod LMI AB-II-m-A-00386.01).
  • Biserica "Intrarea în Biserică" din Geoagiu de Sus, construcție secolul al XVI-lea, monument istoric (cod LMI AB-II-m-A-00229).
  • Fosta școală din satul Valea Mănăstirii (azi muzeu), construcție sec. XIV - XVIII, monument istoric (cod LMI AB-II-m-A-00386.02).
  • Cetatea Diodului (ruine) din Stremț (castel, capelă, turnuri, zid de incintă), construcție secolul al XIII-lea, monument istoric (cod LMI AB-II-a-B-00357).
  • Situl arheologic de la Stremț (așezări datate în: Epoca romană; Latène, Cultura geto - dacică; Hallstatt, Neolitic și Epoca bronzului).
  • Rezervațiile naturale: Cheile Pravului și Cheile Râmețului.
  • Trascău - sit de importanță comunitară inclus în rețeaua ecologică europeană, Natura 2000 în România.

Vezi și

Legături externe

  • Cheile Mănăstirii - Imagini publicate pe Picasa

Note

  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Cheile Mănăstirii (coordonate); accesat la 24 martie 2014
  2. ^ Grupul de Acțiune Locală din Munții Metaliferi, Trascăului și Muntele Mare; accesat la 24 martie 2014
  3. ^ ProtectedPlanet.net - Cheile Mănăstirii - delimitarea ariei protejate
  4. ^ Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 24 martie 2014
  5. ^ Agenția pentru Protecția Mediului Alba - Arii protejate din județul Alba (pag. 90) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 24 martie 2014
  6. ^ Natura2000.mmediu.ro - Trascău - Sit de importanță comunitară Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 24 martie 2014
  7. ^ Uab.ro - Conservarea biodiversității Munților Trascăului[nefuncțională]; accesat la 24 martie 2014


v  d  m
Rezervații naturale în județul Alba
Tip botanic Rezervaţia naturală Cheile Ordâncușei
Tip botanic și geologic
Tip geologic
Tip geologic și geomorfologic
Tip geologic și peisagistic
Tip mixt
Tip paleontologic
Tip speologic
1.Arii protejate declarate monumente ale naturii 2.Rezervații naturale incluse în Parcul Natural Apuseni