Palatul Cantacuzino (București)
Acest articol se referă la Palatul Cantacuzino din București. Pentru alte clădiri purtând numele de Cantacuzino, vedeți Palatul Cantacuzino.
| Palatul Cantacuzino Casa cu Lei | |
 | |
| Poziționare | |
|---|---|
| Coordonate | 44°26′55″N 26°05′18″E ({{PAGENAME}}) / 44.44874°N 26.08842°E |
| Localitate | București |
| Țara |  România |
| Adresa | Calea Victoriei 141, sector 1 |
| Edificare | |
| Arhitect | Ion D. Berindey |
| Beaux Arts & neorococo | |
| Data începerii construcției | 1898[1] |
| Data finalizării | 1906[2] |
| Clasificare | |
| Cod LMI | B-II-m-A-19869 |
| Prezență online | site web oficial |
Modifică date / text  | |
Palatul Cantacuzino este situat pe Calea Victoriei nr. 141, în București. A fost construit de arhitectul Ion D. Berindey în stilul Beaux Arts, având și câteva camere neorococo. Azi găzduiește muzeul George Enescu.[3]
Istoric
Una dintre porțile palatului (în stânga), și poarta ambasadei Hôtelului du Rond-Point din Paris (în dreapta), ambele fiind foarte asemănătoare
Palatul a fost construit între 1901 și 1902 după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul francez Beaux Arts, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost președinte al Consiliului de Miniștri, poreclit „Nababul” pentru fabuloasa sa avere. După moartea „Nababului”, clădirea a revenit fiului său Mihai care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soției sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu. Palatul Cantacuzino a fost locul unde în 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, de la finalul celui de al doilea Război Balcanic, prin care s-a stabilit ca România să preia Cadrilaterul[4]. Edificiul a găzduit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial președinția Consiliului de Miniștri (guvernul român).
După moartea lui George Enescu în 1955, soția sa a declarat în testamentul ei că palatul va găzdui un muzeu dedicat artistului. În 1956, a fost înființat Muzeul Național George Enescu.[5][6]
Medievistul Victor Eskenasy a semnalat în 2019 starea de degradare în care a ajuns întregul ansamblu al palatului. Casa memorială din spatele palatului, în care au trăit Enescu și Maruca Cantacuzino, a fost golită de obiectele muzeale și se află în pericol de prăbușire.[7]
Descriere
Exteriorul și majoritatea camerelor sunt Beaux Arts, restul fiind neorococo. Cei doi lei de la intrare, precum și porțile și gardurile, în stilul Ludovic al XIV-lea, dau construcției un aspect princiar. Palatul avea faima unui loc din București unde se țineau baluri.[8] Pentru decorarea interioarelor, Gheorghe Grigore Cantacuzino a apelat la cei mai renumiți artiști ai vremii: George Demetrescu Mirea, Nicolae Vermont și Costin Petrescu. Nicolae Vermont realizează șase medalioane (ulei pe pânză maruflată pe perete), dintre care trei semnate și datate 1907. Cinci dintre cele șase medalioane sunt plasate deasupra ușilor din holișorul care dădea în camerele din dreapta intrării. Două dintre ele, Cioban cu Oile și Țărăncuță cu Cofă, sunt inspirate direct din opera lui Nicolae Grigorescu, sub a cărui influența a stat autorul lor.[9]
În prezent, aproximativ cinci camere pot să fie vizitate, restul fiind ocupate de niște instituții.
Galerie
-
Palatul în perioada Belle Époque (1877-1916), înainte de construirea blocului de la intersecția Căii Victoriei cu Strada Frumoasă -
Detaliu al uneia dintre porți -
O poartă mai mică a palatului -
Detaliu al acelei porți mai mici a palatului -
Priveliște a palatului, cu perechea sa de lei în stilul Ludovic al XIV-lea la intrare -
Intrarea de sticlă și metal a palatului -
Perete al camerei de intrare -
Clanță a unei uși din camera de intrare -
Ușă în holul de la parter -
Țărăncuță cu Cofă de Nicolae Vermont, înconjurată de stucaturi neorococo în camera în care se vând bilete și suveniruri -
Șemineu neorococo în camera în care se vând bilete și suveniruri -
Ornament bazat pe motivul festonului pe același șemineu -
Detaliu al unor stucaturi neorococo din aceiași cameră -
Respectiva cameră -
Ușă a unei alte camere, plină cu stucaturi -
Tavan foarte ornamentat într-un salon
Note
- ^ Mariana Celac, Octavian Carabela and Marius Marcu-Lapadat (). Bucharest Architecture - an annotated guide (în engleză). Ordinul Arhitecților din România. p. 90. ISBN 978-973-0-23884-6.
- ^ Mariana Celac, Octavian Carabela and Marius Marcu-Lapadat (). Bucharest Architecture - an annotated guide (în engleză). Ordinul Arhitecților din România. p. 90. ISBN 978-973-0-23884-6.
- ^ „Palatul Cantacuzino sau Muzeul George Enescu – București”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Mihaela Stoica. „Palatul Cantacuzino, locul unde Nababul a interzis fumatul, iar George Enescu era oaspetele preferat al Marucăi. Pe Regina Maria o primea stând jos”. Accesat în .
- ^ National Institute of Historical Monuments – Cantacuzino palace Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Dan Berindei, Sebastian Boniface – Bucharest Travel Guide ', Ed. Sport-Tourism, Bucharest, 1980
- ^ „Indiferență și resemnare față de soarta unor muzee în România: Cazul Muzeului Național „George Enescu" - București”, Radio Europa Liberă, , accesat în
- ^ Popescu, Alexandru (). Casele și Palatele Bucureștilor. Editura Cetatea de Scaun. p. 113. ISBN 978-606-537-382-2.
- ^ Oprea, Petre (). Itinerar Inedit prin Case Vechi din București. Editura Sport-Turism. p. 37.
Referințe
- Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu - București Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, București, 1980
Legături externe
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Palatul Cantacuzino
- ro Muzeul Națonal George Enescu
- ro Palatul Cantacuzino și Muzeul George Enescu
- ro Incursiune în istoria tumultuoasă a Palatului Cantacuzino Arhivat în , la Wayback Machine., Ciprian Plăiașu, Historia
- Harta Monumentelor Istorice din București
